Fondul de Investiții Transilvania Investments anunță încheierea tranzacției prin care își majorează participația deținută în Turism Felix S.A. la 93%. Achiziționarea pachetului suplimentar de acțiuni face parte din strategia fondului de a-și consolida poziția în activele cheie din portofoliu.

Tranzacția realizată în 29 martie, la B.V.B. (piața POFSV), a implicat achiziția unui pachet de 143.752.429 acțiuni emise de Turism Felix S.A., reprezentând 29,2663% din capitalul social. Valoarea tranzacției se ridică la 44.563.252,99 lei. Ca urmare a acestei achiziții, deținerea Transilvania Investments în societatea Turism Felix s-a majorat de la 63,7654% din capitalul social, la 93,0317%.

„Confirmăm încrederea pe care o avem în potențialul acestei companii ce a probat, în ultimii ani, reziliență și dorință de a se dezvolta, cu o viziune proaspătă și apetit pentru investiții noi. Tranzacția ne permite să ducem la un nou nivel strategia pe care am definit-o pentru toate activele pe care fondul le deține în domeniul ospitalității, oferind acționarilor noștri garanția că acționăm pentru a maximiza randamentele obținute.”, spune Radu Roșca, președinte executiv Transilvania Investments.

Compania Turism Felix operează în stațiunea Băile Felix cinci hoteluri: Internațional 4*, Termal 3*, Nufărul 3*, Poienița 3*, Mureș 2*, precum şi ștrandul Apollo-Felix. Lotus Therm Spa & Luxury Resort 5*, desemnat cel mai bun aquapark din România în 2022, face parte, de asemenea, din portofoliul Turism Felix și al Transilvania Investments.

În luna iulie a.c. este programată finalizarea celei mai mari investiții din ultimii ani, modernizarea ștrandului Venus din stațiunea Băile 1 Mai, pentru renovarea acestuia fiind alocat un buget de peste 40 milioane de lei.

 

Hotel Internațional 4*

 

 

Hotel Termal 3*

 

Hotel Nufărul 3*

 

Hotel Poenița 3*

 

Hotel Mureș 2*

 

Ștrand Apollo-Felix

 

Brașov, 30 martie 2023

Noi, Transilvania Investments, aniversăm 1 an de la tranzacționarea la BVB cu noul simbol TRANSI, 1 an de când compania a trecut printr-un un proces de rebranding.
În acest an, marcat de diverse provocări, am continuat implementarea strategiei investiționale care constă în maximizarea potenţialului oferit de principalele linii de business precum turism, real estate, industrie, tranzacţionare activă şi venture capital/private equity.
Ne inspirăm din valori progresiste, cu intenția de a implementa o viziune modernă asupra evoluției societății, în contextul noii poziționări pe piața de capital. Urmărim îmbunătățirea performanței și a eficienței investiționale, dorind să răspundem așteptărilor investitorilor.
Mulțumim întregii echipe, investitorilor și tuturor instituțiilor și partenerilor care ne-au fost alături, pentru buna colaborare!

București, 28 martie 2023

1-3 martie a.c. este perioada în care se vor stabili companiile ce vor gestiona 7 hoteluri pregătite pentru închiriere pe litoral de către THR Marea Neagră, compania ce are ca acționar majoritar fondul de investiții Transilvania Investments. Caietele de sarcini pentru licitațiile publice sunt deja disponibile la sediul THR.

Cu aproape 300 de camere cotate la 4*, complexul Cleopatra din Saturn este cel mai mare dintre activele oferite spre închiriere, suprafața de 23.000 mp incluzând și o piscină exterioară, restaurant, spații verzi. În imediata apropiere, se află complexul Narcis, cu 320 de camere, ambele hoteluri având acces la o plajă proprie. Cele două hoteluri sunt oferite spre închiriere într-un pachet care să permită dezvoltarea unui business complet.

Vraja Mării a fost, anul trecut, hotelul din portofoliul THR cu cel mai mare grad de ocupare. Locația din Eforie Nord este preferată de turiști pentru amplasarea pe plajă și atmosfera intimă, specifică unui hotel de mici dimensiuni. Pentru antreprenorii interesați de active de mari dimensiuni, hotelurile Semiramis și Tosca din Saturn, fiecare cu peste 300 de camere, sunt opțiuni în vederea dezvoltării unor afaceri pe termen lung.

Licitații pentru închiriere sunt programate și pentru hotelurile Balada și Cerna din Saturn, alături de alte active din domeniul ospitalității. Toate detaliile legate de participare sunt publicate pe site-ul https://thrmareaneagra.ro/licitatii/

Programul complet al licitațiilor publice cu strigare pentru închiriere organizate de THR Marea Neagră

Restaurant Prahova din Saturn – 01.03.2023, ora 08:30
Complex hotelier Balada din Saturn – 01.03.2023, ora 10:00
Complex hotelier Cleopatra și Narcis din Saturn – 01.03.2023, ora 12:00
Complex hotelier Cerna din Saturn – 01.03.2023, ora 14:00

Băi reci din Eforie Sud – 02.03.2023, ora 10:00
Complex hotelier Tosca din Saturn – 02.03.2023, ora 12:00
Complex hotelier Semiramis din Saturn – 02.03.2023, ora 13:00
Grădinița Hora - 02.03.2023, ora 15:00

Bufet Narcis - 03.03.2023, ora 10:00
Complex hotelier Vraja Mării din Eforie Nord - 03.03.2023, ora 12:00

 

Brașov, 22 februarie a.c.

 

Complex hotelier Cleopatra din Saturn

 

Complex hotelier Narcis din Saturn

 

Hotel Vraja Mării din Eforie Nord

 

Hotel Semiramis din Saturn

 

Hotel Tosca din Saturn

 

Hotel Balada (stânga) din Saturn

 

Complex hotelier Cerna din Saturn

Două poziții cheie în structura de conducere a companiei Aro Palace Brașov sunt deschise candidaților cu experiență în domeniul turismului. Compania deținută de Transilvania Investments, acționar majoritar cu 85% din acțiuni, este în căutarea unui CEO și a unui General Manager pentru hotelul omonim. Principala misiune a acestora va fi de a implementa strategia de transformare a companiei într-o entitate agilă, adaptată cerințelor tot mai exigente pe care clienții le au în domeniul turismului.

Cu 1.300 de locuri de cazare în administrare, la care se adaugă 3 restaurante și un centru de wellness, Aro Palace este una dintre cele mai importante companii din turism din zona centrală a țării. Viitorul CEO va coordona întreaga activitate a companiei, având în subordine o echipă aflată în extindere. Printre proiectele în curs se află renovarea hotelului Capitol și includerea acestuia într-un lanț internațional. Experiența de minim 3 ani într-o poziție similară este absolut necesară, toate detaliile legate de responsabilitățile acestui post fiind detailate aici: talent.winsed.swiss/en/job/7015

Un simbol al Brașovului, Aro Palace reprezintă, de mai bine de 8 decenii, cel mai important hotel al orașului. Planurile de viitor prevăd intrarea într-un proces de modernizare care să readucă hotelul Aro Palace în topul preferințelor turiștilor care vizitează zona. Redeschiderea barului de noapte și a renumitului restaurant rooftop, precum și reamenajarea camerelor sunt printre primele măsuri planificate pentru perioada următoare. Poziția de director general al hotelului include printre responsabilități coordonarea acestor investiții și crearea unei culturi organizaționale moderne, care să susțină politica de fidelizare a celor peste 70.000 de clienți ce se cazează, anual, în hotel. Cerințele și responsabilitățile postului sunt prezentate aici: talent.winsed.swiss/en/job/7016

Recrutarea este coordonată de o companie elvețiană specializată în domeniul ospitalității, care va asigura selecția transparentă a celor mai buni candidați. Data limită pentru trimiterea CV-urilor este 10 februarie a.c., aplicațiile putând fi trimise pe adresa jobsro@winsed.swiss

Brașov, 25 ianuarie 2023.

Oportunități de investiții pe litoral: hoteluri de 2, 3 și 4* sunt scoase la vânzare în Eforie Nord și Eforie Sud

Investitorii interesați să dezvolte afaceri pe litoralul Mării Negre, cea mai importantă zonă turistică din România, au acum posibilitatea de a achiziționa hoteluri de 2, 3 și 4* în stațiunile Eforie Nord și Eforie Sud. Activele sunt scoase la vânzare de THR Marea Neagră, companie în care Transilvania Investments deține pachetul majoritar de acțiuni, fiind parte din strategia de repoziționare a portofoliului pe care fondul îl deține în sectorul ospitalității. Vânzarea celor 6 hoteluri va avea loc prin licitații programate începând cu data de 25 ianuarie, caietele de sarcini fiind deja disponibile la sediul THR Marea Neagră.
Cu peste 200 de camere și un centru wellness foarte apreciat de turiști, Complexul Bran-Brad-Bega din Eforie Nord este cel mai important activ din lista propusă investitorilor. Unitatea este cotată la 4*, iar amplasarea pe plajă și facilitățile suplimentare (piscină exterioară, bar, etc) permit dezvoltarea unor concepte de tip all inclusive din ce în ce mai solicitate de turiștii români. Tot în Eforie Nord, sunt scoase la vânzare și hotelurile de 2* Jupiter și Venus și hotelul Diana de 3*. Pentru zona Eforie Sud, hotelurile Capitol și Măgura oferă o capacitate totală de peste 300 de camere într-o stațiune tradițional dedicată turismului de familie.
Alte active scoase la vânzare includ complexul de tratament Băcile Reci din Eforie Sud și un restaurant cu capacitate de aproape 700 de locuri în Saturn.

Programul complet al licitațiilor poate fi consultat aici: https://thrmareaneagra.ro/licitatii/
Caietele de sarcini se pot achiziționa de la sediul societății THR Marea Neagră din str. Lavrion nr. 29, Mangalia sau în format electronic.

Brașov, 12 ianuarie 2023

Șase hoteluri și un restaurant situate pe litoralul Mării Negre, în stațiunile Saturn și Eforie Nord, vor fi scoase la licitație în vederea închirierii, în perioada imediat următoare. Cu amplasamente pe sau în apropierea plajei, hotelurile pot deveni zone strategice de investiții pentru cei care caută oportunități de dezvoltare în domeniul HoReCa. Locațiile sunt scoase la licitație de compania THR Marea Neagră, la care Transilvania Investments deține 78,6% din acțiuni.

Complexul hotelier Bran-Brad-Bega este, deja, în atenția investitorilor, prin mixtul de servicii pe care îl oferă – cazare, restaurant și centru wellness. Hotelul este cotat la 4 stele și a beneficiat, în ultimii ani, de investiții în renovarea piscinei exterioare și a altor zone din complex. Cu peste 200 de camere și amplasarea în imediata vecinătate a plajei, Bran-Brad-Bega este unul dintre cele mai atractive hoteluri din Eforie Nord.

Hotelurile Aida, Siret și Sirena sunt dedicate în mod tradițional turismului familial. Antreprenorii care își doresc să înceapă sau să își dezvolte afacerile de la malul Mării Negre pot opta în funcție de mărimea hotelului, acestea având între 150 și 300 de camere. Toate cele trei hoteluri se află în imediata apropiere a plajei din stațiunea Saturn.
Licitații pentru închiriere vor fi organizate și pentru Restaurantul Prahova și hotelurile Semiramis, Tosca din Saturn. Licitațiile sunt programate între 16 și 20 decembrie, toate detaliile legate de participare fiind publice pe site-ul https://thrmareaneagra.ro/licitatii/

Programul complet al licitațiilor publice cu strigare pentru închiriere organizate de THR Marea Neagră

Complex hotelier Bran-Brad-Bega din Eforie Nord – 16.12.2022, ora 10:00
Complex hotelier Aida din Saturn – 19.12.2022, ora 10:00
Restaurant Prahova din Saturn – 19.12.2022, ora 12:00
Complex hotelier Semiramis din Saturn – 19.12.2022, ora 14:00
Complex hotelier Tosca din Saturn – 20.12.2022, ora 10:00
Complex hotelier Siret din Saturn – 20.12.2022, ora 12:00
Complex hotelier Sirena din Saturn – 20.12.2022, ora 14:00

Caietele de sarcini se pot achiziționa de la sediul societății THR Marea Neagră din str. Lavrion nr. 29, Mangalia sau în format electronic până în data de 14 decembrie, achiziționarea aducând și dreptul de a vizita locațiile înainte de organizarea licitațiilor.

Informaţii suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0724355663, în intervalul orar 09:00 – 17:00.

Brașov, 8 decembrie 2022

 

Transilvania Investments continuă eforturile de implementare a noilor direcții strategice adoptate și încheie primele 9 luni ale acestui an cu un profit net de 55,07 milioane lei și venituri nete din exploatare de 73,27 milioane lei. Compania rămâne concentrată pe eficientizarea portofoliului, maximizarea randamentelor și dezvoltarea de noi linii de investiții.

La data de 30.09.2022, Transilvania Investments a înregistrat un profit net în valoare de 55,07 milioane lei, comparativ cu profitul de 55,44 milioane lei înregistrat în perioada similară a anului 2021, ceea ce înseamnă o scădere procentuală de 0,66%.
Veniturile nete din exploatare se ridicau, la finalul trimestrului III, la 73,27 milioane lei, în scădere cu 4,80% față de perioada ianuarie - septembrie 2021, în timp ce activele totale au înregistrat valoarea de 1.346,70 milioane lei, în scădere cu 164,23 milioane lei, respectiv cu 10,87% faţă de valoarea aceeași perioadă a anului precedent. Activul net a înregistrat, la data de 30.09.2022, valoarea de 1.280,73 milioane lei (0,5954 lei/acțiune), în scădere cu 5,66 % comparativ cu activul net la data de 30.09.2021 (1.357,52 milioane lei, 0,6278 lei/acțiune), respectiv în scădere cu 7,20% față de valoarea înregistrată la data de 31.12.2021.

Cheltuielile operaționale la data de raportare însumează 20,37 milioane lei, fiind cu 0,23 milioane lei mai mari față de trimestrul III al anului 2021.
Pentru mai multe detalii, puteți citi raportul trimestrial aici: https://transilvaniainvestments.ro/wp-content/uploads/2022/11/Raport-T3-2022-Transilvania-Investments-RO.pdf

 

Brașov, 14 noiembrie 2022

La inițiativa Transilvania Investments se derulează unul dintre cele mai ample proiecte de reintegrare urbană a unui sit industrial din România ale momentului: Casa Albă Independența Sibiu. Ajuns, recent, la final, procesul de consultare publică a implicat peste 1500 de cetățeni ai orașului, care au luat parte la întâlnirile organizate sau au răspuns la sondajul de opinie pe tema destinație finale a celor 8 hectare de teren din zona istorică.

Decizia de a readuce în viața comunității spațiul fostei platforme industriale a Independența Sibiu s-a bazat, încă de la început, pe dorința ca viitoarea destinație să răspundă nevoilor comunității. În acest sens, în ultima jumătate de an, 4 ședințe de întâlniri comune la care au participat, printre alții, autorității, organizații neguvernamentale, urbaniști, arhitecți și cetățeni interesați. Fiecare dintre întâlniri a însemnat un schimb de idei privind strategia de dezvoltare viitoare a fostei platforme industriale.

În paralel, a fost realizat un sondaj online la care au răspuns 1237 de locuitori din Sibiu, prin care cetățenii au putut să-și exprime propriile opțiuni pentru destinația viitoare a spațiului. În majoritate, răspunsurile definesc ca necesare pentru cetățeni crearea în această zonă a unor spații verzi (83% din răspunsuri), spații pentru evenimente publice (64,4%) și clădiri cu destinație de co-working (25%).

Independența Sibiu este văzută, în viitor, ca o zonă destinată mobilității libere, cu străzi pietonale sau care prioritizează pietonii și transportul public. Principalele activități la care ar dori să participe în noul perimetru urban sunt recreative, cu destinație de relaxare sau acces la evenimente culturale.

Propunerile pentru masterplanul zonei vor fi definitivate în curând, iar funcționalitățile mixte definite în urma consultările publice vor fi incluse în propunerea către autoritățile locale. Conceptul dezvoltat are în vedere sustenabilitate economică și social-culturală, care să ofere o nouă zonă atractivă, complementară în centrul Sibiului.

10 noiembrie 2022

 

Nouă importante hoteluri din Eforie Sud și Eforie Nord, precum și alte active de pe litoralul românesc, vor fi scoase la licitație în perioada următoare, în urma deciziei Transilvania Investments de a-și repoziționa portofoliul pe care îl deține în sectorul ospitalității. Propunerea va fi discutată în 29/30 noiembrie, în Adunarea Generală a Acționarilor companiei THR Marea Neagră, la care fondul de investiții deține 78,6% din acțiuni.

În ultimul an, Transilvania Investments a derulat o amplă analiză a tuturor activelor deținute în turism, cu scopul final de a defini strategia de investiții pe termen lung în acest domeniu și de a maximiza randamentul acestora. Alături de echipa de consultanți implicată, fondul de investiții a decis concentrarea resurselor pe o parte din portofoliul actual, alte active urmând a fi scoase la vânzare sau închiriate.
Dintre acestea, hotelurile Diana, Venus, Minerva, Jupiter, Complexul Bran Brad Bega din Eforie Nord și Capitol și Măgura din Eforie Sud oferă posibililor investitori acces la investiții în zone strategice de pe litoral, cu creșteri importante ale numărului de turiști în ultimii ani. Hotelurile sunt plasate pe sau în imediata apropiere a plajelor și sunt destinate în principal turismului de familie. Hotelurile însumează, în prezent, peste 1.000 de camere clasate la 2,3 sau 4*.

„Ne dorim un proces transparent în tot ceea ce înseamnă transferul acestor active în proprietatea viitorilor investitori. În calitatea noastră de acționari majoritari, am propus partenerilor din THR Marea Neagră implementarea unor proceduri și termene clare, astfel încât toți cei interesați să aibă acces rapid la informațiile necesare în evaluarea unor decizii de achiziție”, spune Radu Roșca, președinte executiv Transilvania Investments.

Conform calendarului ce va fi discutat în AGA, toate activele propuse spre vânzare vor fi scoase la licitație publică nu mai târziu de 31 ianuarie 2023, pe măsură ce procedurile de evaluare vor fi finalizate.

Transilvania Investments deține în prezent, prin companiile de turism din portofoliu, peste 8.000 de camere de hotel în întreaga țară, sectorul ospitalității acoperind 25% din portofoliul fondului. Fondul de investiții s-a implicat activ, în ultimul an, pentru a sprijini companiile la care este acționar majoritar în a găsi resurse financiare și umane care să sprijine procesul de eficientizare a activității. Primele rezultate la 9 luni publicate de către companiile din turism arată o evoluție pozitivă pentru anul în curs.

Brașov, 4 noiembrie 2022

Investițiile în sectorul financiar continuă să ocupe un loc strategic în portofoliul Transilvania Investments. În acest context, Transilvania Investments Alliance S.A. și-a majorat deținerea în compania Transilvania Leasing și Credit IFN S.A. din Brașov (simbol TSLA), de la 68,64% la 93,49%, aceasta fiind singura societate de leasing din portofoliul TRANSI.

Transilvania Leasing și Credit IFN S.A., companie de leasing cu capital privat autohton înfiinţată la Brașov în 1997, și-a dezvoltat în cei 25 de ani de existență pe piață oferta de produse, oferind clienților servicii de creditare și servicii conexe și auxiliare legate de realizarea activităților de creditare.

Transilvania Leasing & Credit IFN SA este listată la Bursa de Valori București din anul 2013, fiind prima companie de leasing listată la BVB.

Compania se adresează persoanelor juridice, persoanelor fizice autorizate și persoanelor fizice, oferindu-le servicii diversificate precum: leasing auto, leasing echipamente, leasing imobiliar, credit cu garanție imobiliară, credit ipotecar și credit de nevoi temporare.

Societatea și-a consolidat poziția pe piață prin realizarea unor operațiuni de fuziune prin absorbție cu Leasing Grup S.A. București în 2004 și cu Grup Bianca Leasing IFN S.A. Brașov în 2008, extinzându-și rețeaua teritorială cu puncte de lucru în București, Cluj-Napoca și Sibiu.

Compania a introdus optimizări structurale și calitative pentru a aduce un plus de valoare și siguranță partenerilor și nu în ultimul rând, întreagă echipă de profesioniști a avut ca prioritate satisfacerea clienților, prin furnizarea de soluții eficiente, inovative și responsabile de finanțare în sistem de creditare și leasing.

Transilvania Leasing și Credit își propune să își consolideze afacerea și să continue planul de dezvoltare care are ca obiective digitalizarea, deschiderea de noi colaborări pe piață națională, cu o abordare centrată pe clienți, fiind un furnizor de soluții financiare pentru aceștia.

În această toamnă compania a aniversat 25 de ani de activitate. Evenimentul aniversar a avut loc vineri 21 octombrie, într-o locație din Piața Sfatului din centrul Brașovului, la care au participat clienți, colaboratori, dar și reprezentanți ai acționarilor. Istoricul companiei și performanțele au fost prezentate de directorul general, Sorin Donca.

În acest context aniversar, transmitem echipei TSLA mult succes în afaceri și la mulți ani prosperi!

27 octombrie 2022

 

 

 

Newsletterul Transilvania Investments

Abonați-vă la newsletter pentru a avea acces la o sinteză a celor mai recente informații despre Transilvania Investments.

Subscribe Newsletter
magnifiercross linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram